DESTIN

Sunt apatica de ceva vreme,si un pic isterica ,si un pic deprimata si un pic din de toate dar acum am inteles ca acest lucru e o reactie fireasca a corpului meu la starea de rau.Primesc mereu semnale cand ceva nu e in regula cu mine dar nu intotdeauna stiu sa le interpretez si pentru ca de vreo 5 luni nu ma mai simt bine in pielea mea am inceput sa-mi pun intrebari.Azi am aflat si raspunsuri sau poate doar informatiile de care aveam nevoie.Am facut un control de rutina pe care orice femeie ar trebui sa-l faca odata pe an si am aflat ca ceva nu e in regula cu mine ,ca in mine creste ceva inca nepericulos ,ca un anumit hormon a luat-o razna si ca trebuie sa-mi fac mai multe analize pentru a determina si cauza.Pana aflu insa rezultatele analizelor trebuie sa ma multumes cu ceea ce am aflat de pe net despre hormonul neprieten mie in ultimul timp si am aflat ca el e declansatorul starii de bine,de liniste si de fericire iar cand el nu se mai comporta firesc apar angoasele si raul.Nu sunt doar stresata sau poate sunt dar starea aceasta de rau care ma face sa fiu intr-un fel care mie nu-mi place ma debusoleaza ,ma ameteste ,imi taie elanul si imi estompeza initiativele .Poate ca biletul pentru dus nu e numai o dorinta e pana la urma si o necesitate.

bilet pentru dus

De mult timp ma macina gandul plecarii,nu stiu unde ,nu stiu cand dar stiu doar ca vreau sa plec.Zace in mine visceral aceasta dorinta de a pleca fara sa spun unde,fara a anunta pe nimeni pentru ca dorinta mea e ca nimeni sa nu ma mai gaseasca,ca viata mea sa reinceapa fara trecut in alte parti,ca prezentul sa-mi fie orizont si atat.Simt un val imens de durere pe care neputinta  de a o anihila ma face sa disper,sa urlu in interiorul meu,sa ma inund de lacrimi pe care nu le pot lasa sa iasa la suprafata.Doar Cleo si Kiwi si Coco vor fi tovarasii mei de drum.E cumplit sa simti zilnic cum ochii tai se umplu de lacrimi pe care sa nu le lasi sa erupa nu pentru ca nu ai vrea ci pentru ca stii ca aceasta situatie se va repeta la infinit si ca poate singura solutie ca ea sa nu se mai repete este doar disparitia ta din aceasta rutina enervant de repetitiva.E simplu sa te ridici si sa pleci ,dar nu e atat de simplu sa te intorci si sa nu mai privesti inapoi.Stiu ca voi lasa oameni si lucruri si fiinte care poate depind sau au nevoie de mine dar tot ce-mi doresc acum e sa plec.M a doare jalea din sufletul meu si desi stiu care e cauza acestei dureri nu vreau si nu pot sa spun care sunt motivele tristetii mele.Ma visez ,de fapt ma vad in gara luand primul tren spre restul vietii mele si ma intreb cat de repede ma va coplesi dorul de fosta mea viata.Nu acuz pe nimeni de nimic dar nefericirea mea se datoreaza modului diferit de a vedea lucrurile si de a trai momentele impreuna cu cei pe care eu /sau ei ma iubesc.Nu m-am gandit niciodata cum ar fi daca maine m-as trezi intr-o alta dimensiune si as trai o alta viata,nu asta imi doresc.Ceea ce imi doresc este sa-mi traiesc doar viata mea fara ca altii sa-mi dicteze cum sa o fac ,cand sa rad sau sa plang,daca sa fiu sincera sau falsa,daca sa ma bucur sau nu .Sunt intr-un moment de impas la fel ca femeia din biblie care trebuie sa decida daca accepta sa-i fie sau nu taiat copilul in doua.Poate sunt lasa ca nu aleg sa fiu cu nicicuna din parti dar cred ca e doar mai simplu si mai bine asa.Sa plec.Doar atat.Va fi doar greu sa nu privesc in urma,sa nu am amintiri si regrete.V a spun doar ca va iubesc pe toti fara discriminari si ierarhii ,pe toti la nivel maxim si fara resentimente.

a ne hrani cu rautate

A devenit un ideal in  ne hrani cu rautate,a ne trata senzatiile cu lacrimile celor pe care ii ranim,a savura neputinta celui de langa noi de a lua atitudine sau a ne da replica.Traim doar cand suntem meschini ,cand zdrobim inimi si trairi,cand incatusam zambete ,cand defrisam sentimente.Avem dorinta doar de a ne catara cu bocancii noroiului din sufletul nostru pe gandurile curate si inocente ale oamenilor pe care ii zdrobim cu nonsalanta.Oamenii buni ne repugna,sunt scursuri de care doar ne folosim in a ne atinge scopurile,inutili prin simpla prezenta a caracterului in viata lor.Paradoxal noi suntem oamenii viitorului fara o bruma de umanitate,fara perspectiva gandului bun sau a compasiunii,paradoxal pentru noi a creat Dumnezeu lumea aceasta minunata pe care cu egoism o distrugem.Cand "vine "in loc de "vin" si "sunt "in loc de "este"au devenit oamenii zilelor noastre atunci ne intrebam de ce resursele acestui pamant nu ne ajung?Ne hranim doar cu rautate si ar trebui sa ne fie de ajuns.

despre bacalaureat 2011

Uimire?Dezamagire?Intrebari?Nu e cazul.Traim vremuri tulburi in care valoarea si cultura nu sunt importante,nu sunt acceptate,nu sunt normale.Traim vremurile fustitelor de o palma,a buzelor siliconate,a sanilor pocnind de implanturi,a cluburilor de fite,a strazilor de fite,a cafenelelor de fite,a barbatilor cu cont in banca dar fara carte de munca,a femeilor intretinute dar fara niciun sambure de sentiment in sange.Traim vremuri minunate ar zice unii si fara de speranta ar zice altii.Raportat la ce mai stiu si ce mai citesc copiii zilelor noastre bacalaureatul de anul acesta ne-a demonstrat cu prisosinta cat de profunda e degradarea sociala a copiilor nostri si a parintilor lor,copiii care percep ca a avea carte nu mai e garantia lui "a avea parte"si parintii a caror slujbe istovitoare si prost platite nu le mai dau ragazul de asi examina odraslele si cunostintele acumulate de acestia.Traim vremurile in care fetele nu mai ies la un suc decat daca baiatul are maserati ,iar baietii nu le mai scot in oras decat pentru o partida de sex ciufulita prin moteluri imbacsite si insalubre.
Nu ne mai mira nimic pentru ca ne adaptam din mers si acceptam cu resemnare tot raul si jegul care vine peste noi.Suntem o societate corigenta care joaca la ruleta sansa propriilor copii fara a se simti datoare sa dea explicatii,sa faca schimbari radicale si sa hotarasca odata pentru totdeauna ca murdaria in care ne scaldam nu ne e propice.Am cazut cu totii bacul anul acesta iar la anul ...?

crisahey

Despre prietenie se pot povesti multe  lucruri, adevarate,inventate,copiate sau inspirate din realitatile adiacente noua dar macar pentru o data in viata am simtit cu totii ca pentru o clipa ne putem gandi cu drag la o persoana care a insemnat sau inca mai inseamna mai mult decat tot universul inconjurator.Putini sunt insa fericitii care sa pastreze acele franturi de clipe pentru toata viata,putini sunt cei care se privesc si stiu ce gandesc cei din fata lor,ce doresc ,ce simt,ce traiesc,care termina frazele pe care cel ce le este prieten le incepe,care continua glumele sau incep nerostitele pareri.Cand intalnim asa ceva cu siguranta suntem prea prosti pentru a le pastra sau pretui,prea egoisti sau nepasatori.Cu siguranta si eu am fost la fel si inca voi mai fi dar despre momentul septembrie 2007 nu pot afirma acest lucru.Am cunoscut atunci o persoana pe care cu siguranta Dumnezeu mi-a trimis-o cand eram 100% sigura ca "oamenii"sunt din ce in ce mai rari,cand credeam ca ,caracterele nu sunt punctul forte al societatii bolnave in care ma taram .M-am inselat si de atunci exista in viata mea si exist in viata acestei persoane dragi care imi este doar PRIETENA.E mai mult decat am sperat vreodata si mai mult decat am visat ca se paote intampla dar cand stiu ca oameni ca ea mai exista realizez ca nu e totul pierdut.ITI MULTUMESC CA EXISTI CRISA DRAGA.

e la moda...

E la moda azi ca oricine stie sa ciupeasca un pic tastatura sa aiba adresa de mail,cont pe facebook,blog personal si Dumnezeu mai stie ce.Eu nu ma conformez automatismelor dar am din copilarie un obicei ciudat ,acela de a vorbi o groaza de lucruri cu mine si doar cu mine ,iar daca printr-un miracol mai scot si pe gura ce  gandesc lumea din jur ma priveste siderata.O fi bine ,o fi rau,nu m-a interesat niciodata dar am creat acest blog ca pe un sertar ascuns al gandurilor mele in ideea ca atunci cand vorbesc doar cu mine si mai scot si pe gura ,totul sa ramana la nivel de doar cu mine si in speta aici.
Am in mine acum un clocot al neputintei de a schimba ceva in jurul meu,de a merge inainte sau de a da pur si simplu inapoi.Sunt statica si uimita.Atat. Si trista uneori de neputinta de a mai trai in lumea copilariei  ,acea lume a sinceritatii debordante,a jocurilor fara ascunzis ,a merelor coapte in cuptor, a alergatului fara oboseala,a prieteniilor dezinteresate.....a....
Mi-e dor sa spun ce gandesc fara teama de a naste drame sau controverse,de a spune esti asa si pe dincolo stiind ca cel vizat de mine nu va fi suparat decat pana maine cand ne vom intalni din nou pe terenul de joaca.Ma oboseste lasitatea,perfidia,incultura,plinatatea de sine si lipsa de modestie,absenta celor 7 ani de acasa si bunul simt elementar,imi sterpezesc dintii cuvintele spuse de complezenta si doar pentru ca omul de langa mine e prea snob sa realizeze ca nu cuvintele mele il fac mare sau destept sau frumos sau intr-un fel anume.
Am o mie de asteptari de la mine si niciuna de la cei care ma inconjoara si asta e al naibii de trist.
Am putini prieteni si multi oameni" mari "langa mine si asta e bine,dar atunci de ce inca mai sunt trista?
Poate doar pentru ca e la moda.
Pe curand....