e la moda...

E la moda azi ca oricine stie sa ciupeasca un pic tastatura sa aiba adresa de mail,cont pe facebook,blog personal si Dumnezeu mai stie ce.Eu nu ma conformez automatismelor dar am din copilarie un obicei ciudat ,acela de a vorbi o groaza de lucruri cu mine si doar cu mine ,iar daca printr-un miracol mai scot si pe gura ce  gandesc lumea din jur ma priveste siderata.O fi bine ,o fi rau,nu m-a interesat niciodata dar am creat acest blog ca pe un sertar ascuns al gandurilor mele in ideea ca atunci cand vorbesc doar cu mine si mai scot si pe gura ,totul sa ramana la nivel de doar cu mine si in speta aici.
Am in mine acum un clocot al neputintei de a schimba ceva in jurul meu,de a merge inainte sau de a da pur si simplu inapoi.Sunt statica si uimita.Atat. Si trista uneori de neputinta de a mai trai in lumea copilariei  ,acea lume a sinceritatii debordante,a jocurilor fara ascunzis ,a merelor coapte in cuptor, a alergatului fara oboseala,a prieteniilor dezinteresate.....a....
Mi-e dor sa spun ce gandesc fara teama de a naste drame sau controverse,de a spune esti asa si pe dincolo stiind ca cel vizat de mine nu va fi suparat decat pana maine cand ne vom intalni din nou pe terenul de joaca.Ma oboseste lasitatea,perfidia,incultura,plinatatea de sine si lipsa de modestie,absenta celor 7 ani de acasa si bunul simt elementar,imi sterpezesc dintii cuvintele spuse de complezenta si doar pentru ca omul de langa mine e prea snob sa realizeze ca nu cuvintele mele il fac mare sau destept sau frumos sau intr-un fel anume.
Am o mie de asteptari de la mine si niciuna de la cei care ma inconjoara si asta e al naibii de trist.
Am putini prieteni si multi oameni" mari "langa mine si asta e bine,dar atunci de ce inca mai sunt trista?
Poate doar pentru ca e la moda.
Pe curand....